De ceva timp mă gîndesc să mai postez ceva dar mereu a intervenit altceva și m-am răzgîndit.
M-am gîndit să enumăr ce am făcut în decursul acestui an. Eu cred ca am avut mai multe eșecuri decât împliniri dar e posibil să privesc numai partea goală a paharului.
- Am întalnit oameni interesanti, cu unii am păstrat legatura dar de alții prefer să nu îmi amintesc în detaliu. Mi-a spus la un moment dat un bătrânel tânăr: “când faci cunoștință cu o persoana iei contact cu un reprezentant al ei, nu cu persoana reală”. Câtă dreptate ai bre!
- Am terminat primul an de facultate. Aici nu am cu ce mă lăuda.
- Am descoperit că mai am și eu câțiva prieteni apropiați. Din păcate am și pierdut un prieten foarte important pentru mine; fiecare va da vina pe celălalt pentru această ruptură, dacă ne-ai întreba.
- Nu am citit cât am vrut, de fapt nu prea am citit anul acesta. Am devenit o mare leneșă la acest capitol. Bad Ioana, bad! Dar mai pot spăla din păcate daca spun că am cumpărat cărți pentru alții? Cărți pe care mi-ar plăcea să mi le împrumute și să le citesc. (Ah!!! Pe cine mint? Bucurați-vă de ele!)
- Mi se pare un lucru bun că am început să mai vizionez filme.
- Fizic am devenit mai feminină. Port mai des fuste, tocuri și îmi aranjez părul. Aspectul fizic plăcut și îngrijit îți poate deschide porți (sau măcar uși pe care până acum le deschideai singură
). - Am facut pace cu unii demoni din trecut și am mai descoperit părți neștiute ale persoanei mele.
- Scriu în continuare urât. Unele lucruri nu se schimbă.
- M-am îndrăgostit.
- M-am despărțit.
- Am muncit puțin pe timpul verii. A fost o experiență neplăcută dar foarte educativă. Aveam speranțe mari dar cineva a șters geamurile cu ele. Măcar am învățat să lustruiesc mobila.
- Mi-am dat seama că sunt atrăgătoare dacă sunt sigură pe mine.
- M-am tuns și mi-am schimbat culoarea părului!
Probabil omit multe lucruri (sper să nu fie prea relevante) dar acum nu îmi dau seama. Vă rog să mă completați dacă știți “chestiuni” despre viața mea care mie îmi scapă.
Anul trecut am descoperit o poză care mă face să râd (măcar pe interior) de fiecare dată când o văd. De sezon:
Aproape a mai trecut un an…mai sunt cateva zile. Entuziasmul cu care îl primesc pe următorul este la fel ca al lui Droopy: “You know what? I’m happy
” (Cartoon geeks know what I’m talkin’ about
).
Happy f-ing holidays! XD


